Porunca a 4-a – Sabatul

Adu‑ți aminte de ziua de Sabat, ca s‑o sfințești! Să lucrezi șase zile și să‑ți faci toată lucrarea ta, dar ziua a șaptea este Sabatul Domnului, Dumnezeul tău. Să nu faci nicio lucrare nici tu, nici fiul tău sau fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vitele tale și nici străinul care locuiește în cetatea ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul, marea și tot ce este în ele, dar în ziua a șaptea S‑a odihnit. De aceea a binecuvântat Domnul ziua de Sabat și a sfințit‑o.

Exodul 20 : 8 – 11

Este, așadar, Legea împotriva promisiunilor lui Dumnezeu? În niciun caz! Căci, dacă ar fi fost dată o Lege care să poată da viața, atunci cu adevărat dreptatea ar fi venit prin Lege, însă Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca promisiunea prin credința în Cristos Isus să fie dată celor ce cred.
Înainte de a veni credința, noi eram sub paza Legii, închiși până când avea să fie descoperită credința. Astfel, Legea a fost îndrumătorul nostru spre Cristos, pentru ca noi să fim îndreptățiți prin credință. Dar acum, după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Isus Cristos. Fiindcă toți câți ați fost botezați în Cristos, v‑ați îmbrăcat cu Cristos.

Galateni 3 : 21 – 27

Fișier Dimensiune fișier
Porunca a 4-a - Sabatul 29 Mo